Atenţie!

Eşti sigur că vrei să ştergi produsul din coş?


Există situaţii variate în care poţi avea nevoie de cărţi de vizită şi există persoane de categorii diferite cu care intri în contact, unele cunoscute, alte potenţiali clienţi sau parteneri. Pregăteşte-te să abordezi eficient fiecare oportunitate. Atâta vreme cât păstrezi linia generală de design, poţi configura modele diferite de cărţi de vizită pe care să le foloseşti în funţie de scopul propus.


Ai grijă de aspectul cărţilor tale de vizită
O carte de vizită înseamnă mai mult decât informaţiile înscrise pe ea. Dacă are un design urât, are greşeli sau este tipărită pe un carton de calitate proastă, nu va fi reţinută de un potenţial partener, indiferent cât de bune sunt serviciile sau produsele pe care le oferi. O carte de vizită îngrijită, cu un design atractiv, tipărită profesionist, va genera o primă impresie pozitivă care se va transmite dincolo de prima întâlnire.


Foloseşte ambele feţe ale cărţilor de vizită
În funcţie de situaţie (de exemplu, participarea la un târg sau expoziţie), poţi include pe verso informaţii suplimentare, cum ar fi: o hartă, oferte speciale, un cupon de concurs etc. Include pe faţa cărţilor de vizită o scurtă indicaţie care să determine utilizatorul să acorde atenţie pentru verso (de exemplu, "Vezi pe verso localizarea pe hartă").


Dă o întrebuinţare diferită suportului cărţilor de vizită
Spre deosebire de cazul de mai sus, poţi lăsa un spaţiu sau o faţă liberă pentru însemnări. Încurajează utilizatorul să-l folosescă, de exemplu, pentru completarea unui scurt chestionar, în schimbul căreia oferă o carte de vizită clasică şi un discount sau un cadou, sau pentru a nota data viitoarei voastre întâlniri. Ai grijă să alegi varianta de finisare neplastifiată pentru că pixul nu funcţionează pe suprafeţe alunecoase. La dimensiunea şi pe suportul cărţilor de vizită poţi realiza mini-carduri care să anunţe o ofertă, să reprezinte un tichet de concurs, să conţină un desen amuzant etc.


Foloseşte mici texte cu mesaj promoţional
Pentru ca un consumator să apeleze la serviciile tale, nu e totdeauna suficient să ştie unde te găseşte. Dă-i un motiv în plus, sugerează-i ce care de câştigat, chiar pe cartea de vizită. Spune-i că e uşor de ajuns, că e simplu de cumpărat, că e deschis non-stop, că ai experienţă de X ani, că oferi un discount etc. Ceea ce este în avantajul tău sau te diferenţiază de competitori.


Ai cărţi de vizită. Foloseşte-le!

Ţi-ai făcut cele mai grozave cărţi de vizită. Ce faci acum cu ele? Nu le lăsa în cutie, fii pregătit să le foloseşti, sunt cel mai simplu mod de promovare pentru tine sau afacerea ta.


Ai o întrebare?